Yndis umsetingar

A fost odată ca niciodată.

A fost odată un împărat. Şi împăratul acela era mare meşter în ale vrăjitoriei. Se pricepea să facă fel de fel de farmece, dar mai cu seamă izbutea să găsească pe cei ce se ascundeau - îi scotea şi din gaură de şarpe.

Nimeni însă nu-i cunoştea secretul: împăratul avea o carte fermecată în care erau scrise toate tainele. De fiecare dată cînd avea de ghicit ceva, împăratul nu făcea decît să deschidă cartea şi imediat afla de acolo tot ceea ce dorea.

Cu această pricepere împăratul se lăuda tare mult. Pe la ospeţe şi ori de cîte ori se ivea prilejul, spunea celor din jur că el este cel mai mare vrăjitor din lume. Şi fiindcă mulţi nu-I credeau, iar la vorbele lui zîmbeau pe sub mustaţă, împăratul se hotărî să facă dovada iscusinţei sale.

Astfel, împăratul trimise peste tot oşteni şi servitori, care, cu surIe şi trîmbiţe, dădură sfoară în ţară că cine se va ascunde în aşa fel încît împăratul să nu-I poată găsi, va primi jumătate de împărăţie. lară celui care va fi găsit de împărat, i se va tăia capul.

Dar nimeni nu se încumeta a-şi cerca norocul.

În vremea aceea trăia în împărăţie un voinic mîndru, fecior de zînă.
Fiind năzdrăvan, făcea felurite vrăjitorii şi îi ajuta pe cei nevoiaşi. lar aceştia îI iubeau mult. Nimeni nu-i ştia însă numele adevărat, dar fi­indcă voinicul umbla peste tot cu un dolman albastru, îmblănit şi întors pe dos, în împărăţie i se zicea Dolman Miţos Întors pe Dos.

Cunoscîndu-şi voinicia, Dolman Miţos Întors pe Dos îşi zise că-I va putea înşela pe împărat, adică că va putea să se ascundă astfeI încît nimeni să nu-i poată da de urmă. Pasămite el nu ştia de cartea vrăjită a împăratului.

Ajuns la palat, voinicul se înfătişă de îndată împăratului şi-i grăi astfel:

- Să trăieşti, Măria Ta! Eu sînt Dolman Miţos Întors pe Dos şi mă prind să mă ascund astfel, încît să nu mă găseşti oricît te-ai osteni.

Împăratul zîmbi în barbă, îşi mîngîie vîrfurile mustăţilor şi apoi răspunse:

- Dragă băiete, eşti isteţ şi vrednic, nimic de zis, dar cu mitie faci rău că te pui; păcat de tinereţele tale. Fiindcă eu mă ţin cu străşnicie de vorbă, şi precum am zis, aşa va fi. Dar, pentru ca să arăt cît de bun sînt la inimă, îţi dau voie să încerci de trei ori. Dacă o singură dată vei reuşi să te ascunzi aşa de bine încît să nu te găsesc, jumătate din împă­răţia mea te va primi ca stăpîn. Dar dacă eu de fiecare dată te voi dibui, nu voi avea încotro: unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul. Şi acum să facem noi o învoială scrisă şi s-o iscălim.

Făcură un zapis în care trecură toate cele, precum Ie spusese mai înainte împăratul, şi-I iscăliră.

Dolman Miţos porni apoi să se ascundă, punîndu-şi imediat în aplicare iscusinţa sa în cele vrăjitoreşti.

Astfel, dacă. în faţa împăratului se prezentase ca un mîndru voinic, curtea o străbătu ca un negru sobol, pe sub poartă se strecură ca o dalbă nevăstuică iar peste cîmp alergă ca un iepure cenuşiu. Şi toate acestea pentru a i se pierde urma.

După ce alergă el din toate puterile vreme îndelungată, ajunse în cele din urmă la o pajişte verde tare frumoasă.

După ce înghiţi în fugă dîţiva muguri şi roase puţină coajă, - fi­indcă atîta vreme dît avea înfăţişarea de iepure se hrănea cu bucate iepu­reşti - , se dădu de trei ori peste cap şi se preschimbă în trei floricele. "Sub înfăţişarea aceasta, se bucura în sinea lui Dolman Miţos Întors pe Dos, împăratul n-o să mă mai recunoască în vecii vecilor."

lară împăratul în vremea aceasta nu-şi făcea nici un fel de griji. Seara se culcă, dormi neîntors toată noaptea, iar dimineaţa se sculă plin de voie bună. EI era sigur că flăcăul nu-i poate scăpa. Aşa se şi întîmplă.

După ce se spălă pe faţă şi-şi dete cu unsoare pe mustăţi, luă cartea sa fermecată, o deschise, citi ce scria acolo, apoi mormăi plin de mul­ţumire: "Aha, care va să zică în faţa mea s-a prezentat ca un voinic mîndru, a străbătut curtea ca un negru sobol, pe sub poartă s-a strecurat ca o dalbă nevăstuică, iar peste dîmp a alergat ca un iepure cenuşiu. A ajuns apoi la o pajişte verde, departe, unde s-a prefăcut în trei floricele. Ei las' că mi ţi-l găbuiesc eu ":

Chernă apoi oşteni şi servitori şi Ie porunci să meargă la acea pa­jiste şi să-i aducă cele trei floricele. Trimişii împăratului ajunseră la pa­jişte, culeseră cele trei floricele şi Ie aduseră împăratului legate într-o batistă. Împăratul desfăcu batista şi zise rîzînd:

- Ei, Dolman Miţos Întors pe Dos, ai văzut că te-am găsit?

Voinicul îşi luă iarăşi înfăţişarea de om, şi răspunse:

- Da, împărate, m-ai găsit, însă eu mai am a mă ascunde încă de două ori. Urma alege!

- Prea bine, glăsui împăratul, mai încearcă, şi cum ţi-o fi norocul!

Dolman Miţos Întors pe Dos porni să se ascundă din nou. Şi luînd înfăţişarea de sobol, nevăstuică şi iepure alergă pînă ce ajunse hăt, departe, la marginea pămîntului. Acolo se afla un lac adînc, pe fundul căruia creşteau muşchi, alge şi mătasea broaştei. Un loc mai nimerit pentru as­cunziş nici că se putea găsi.

Dolman Miţos nu zăbovi prea mult ci, dîndu-se de trei ori peste cap, se prefăcu într-un peştişor şi se piti pe fundul lacului. "De astă dată, gîndi el, cred că împăratul a pierdut rămăşagul. Aicea n-are cum să mai dea de mine şi să mă înhaţe".

Împăratul nu dete nici un Semn de nelinişte. A doua zi dimineaţă citi din nou în cartea lui vrăjită şi-şi spuse: "Da, s-a făcut din nou sobol, apoi nevăstuică şi la urmă iepure. A ajuns la marginea pămîntului, aici a intrat în lac şi s-a preschimbat în peştişor. AI meu e, ce mai încoace şi încolo".

Porunci oştenilor şi servitorilor să-i aducă peştişorul. Aceştia îl prinseră şi i-I ădusera. Rîzînd, împăratul dete către el cuvînt:

- Ei, Dolman Miţos, am pus mîna pe tine şi-a doua oară. Ce mai ai de zis?

Luîndu-şi chipul de om, Dolman răspunse:

- M-ai dibuit iarăşi, impărate, nimic de zis, dar eu mai am dreptul să mă mai ascund o dată.

La Passion.
Elle se cache au plus profond de nous-mêmes
Elle fait semblant de dormir
Elle attend son heure
Et d'un seul coup, lorsqu'on ne s'y attend plus
Elle se réveille
Elle ouvre ses mâchoires
Et elle ne nous lache plus.
La passion nous entraîne, nous pousse
Et finit par nous imposer sa loi
Et nous lui obéissons.
Que pouvons-nous faire d'autre ?

Nessun tramonto supera lo splendore del tuo viso,nessuna stella brilla più dei tuoi occhi,nessuna luna avrà mai il tuo fascino misterioso e mai il sole splenderà più di te.